Cu licențe de furnizare în România, Cehia, Croația, Ungaria, Serbia, Bulgaria și Turcia, Tinmar devine în anul 2015 furnizor regional de energie electrică.
Prin dublarea de la un an la altul a numărului de clienţi și a cantității de energie electrică furnizată consumatorilor industriali, Tinmar a ajuns în anul 2009 la 423 GWh, în creştere cu 96,7% comparativ cu 2008, când volumul a fost de 215 GWh.
Ritmul de creştere a fost păstrat şi în anul 2010, la sfârşitul anului volumul livrat de energie către consumatorii finali atingând 938,7 GWh, ceea ce a reprezentat o creştere de 121,9% faţă de anul anterior. În 2011, cantitatea de energie livrată către consumatorii finali a fost de 1.403,9 GWh, adică 6% din piaţa concurenţială, cota menţinându-se constantă și în 2012. Anul 2013 s-a remarcat prin atingerea unei cote de 8,41%, Tinmar devenind al treilea furnizor din țară ca mărime și cel mai mare furnizor cu capital integral privat din România. În 2014, Tinmar a devenit lider de piaţă, cu o cantitate de energie electrică livrată clienţilor finali de 3,677 GWh, iar conform rapoartelor Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, cu o cotă de 12.57% din piaţa concurenţială a consumatorilor de energie electrică din ţară. În anul 2015, în portofoliu se regăsesc aproximativ 900 de clienți finali, ce dețin peste 7.000 de locuri de consum, și o cantitate absorbită de 3.303 GWh. Același an 2015 găsește Tinmar în fruntea furnizorilor privați din țară cu o cotă de 10,27%.
Portofoliul Tinmar vine din domenii diferite de activitate și a crescut de la an la an. Aceasta deoarece compania încearcă în mod constant să-și adapteze politica de prețuri și modalitățile de plată, la necesitățile și particularitățile clienților săi. Din portofoliul Tinmar de consumatori finali de energie electrică, amintim câteva nume de referință:
Acest site folosește cookies, pentru a-ți oferi o experiență cât mai bună. Navigarea siteului înseamnă că ești de acord cu politica de utilizare.