• Română
  • English
  • Cel mai mare trader privat de energie a trimis curent de peste 30 mil. euro în regiune şi speră într-o creştere de aproape 10 ori a profitului

    Sursa: zf.ro

    TINMAR, cel mai mare trader privat de energie, controlat de discretul om de afaceri Augustin Oancea, are în plan pentru 2016 investiţii de 9 mil. lei. Acesta este cel mai generos buget al companiei din ultimii ani în contextul în care în 2016 Tinmar ar trebui să înceapă livrarea de energie către consumatorii casnici.

    Tinmar Ind a avut anul trecut o cotă de piaţă de 10,27% pe segmentul concurenţial al pieţei energiei, fiind cel mai mare business privat care şi-a găsit un loc în segmentul de profil printre Electrica, Enel sau CEZ. Potrivit celor mai recente date disponibile, compania aprindea becul la unele dintre cele mai mari companii locale printre care se numără Dacia Lukoil.

     

    Potrivit datelor furnizate şi de compa­nie, anul trecut Tinmar a ajuns la o cifră de afaceri de 3,19 miliarde de lei (719 milioane de euro), cu aproape 32% mai mare comparativ cu 2014, dar rezultatul a fost însoţit de o scădere semnificativă a profitului net de la 40,7 milioane de lei la 9,6 milioane de lei la finalul lui 2015.

    Compania Tinmar a trecut recent prin­tr-un amplu proces de reorganizare cerut mai ales de dimensiunea considerabilă la care a ajuns firma. În 2007 de exemplu, Tinmar Ind era un business de numai 15 milioane de euro.

    Se bazează pe revenirea profitului

    În urma acestui proces de divizare au rezultat trei companii distincte, toate controlate de Oancea. Astfel, Tinmar Ind va avea ca principal obiect de activitate comercializarea combustibililor, Tinmar Energy va fi furnizor de energie, iar Tinmar Gas va activa pe piaţa furnizării de gaze naturale. În acest moment, cea mai mare parte a încasărilor Tinmar vine din comerţul cu energie. Atât Tinmar Energy, cât şi Tinmar Gas sunt companii deja active.

    Pentru anul acesta însă, compania speră la un profit net de 60 de milioane de lei şi la o cifră de afaceri de 3,52 miliarde de lei.

     

    Primii paşi

    Potrivit datelor transmise de companie, Tinmar va avea un buget generos de inves­tiţii în 2016, de 9 milioane de lei. Investiţiile vin în contextul în care Tinmar deja a anunţat că va începe lupta pe un nou segment al pieţei de energie, furnizarea către consumatorul casnic. Tinmar este pregătită astfel să acceseze un teritoriu controlat cu autoritate în acest moment de marile companii de distribuţie şi furnizare a energiei Electrica, Enel, CEZ şi E.ON.

    Potrivit datelor din rapoartele Autorităţii Naţionale de Reglementare în do­meniul Energiei (ANRE), în România sunt mai bine de 8,5 milioane de puncte de consum în domeniul casnic, comparativ cu cele aproape 322.000 de puncte de consum din segmentul comercial.

    Exportator în regiune

    Piaţa consumatorilor casnici a devenit de­oda­tă interesantă pentru companiile de pro­fil şi nu numai odată cu implementarea ca­len­darului de liberalizarea a preţurilor, pro­ces care se va termina la finalul anului 2017.

    Potrivit unor informaţii transmise recent de companie, dincolo de intrarea pe piaţa consumatorilor casnici de energie, reprezen­tan­ţii Tinmar spun că un alt obiectiv al com­paniei este extinderea pe pieţele externe. Ast­fel, compania a obţinut anul trecut li­cen­ţa de furnizare de energie electrică în Serbia, Turcia şi Bulgaria. În acest moment, Tinmar este prezent pe pieţele din România, Un­ga­ria, Austria, Germania, Bulgaria, Serbia, Cehia, Grecia, Slovacia, Croaţia, Turcia.

    De altfel, potrivit datelor furnizate de com­panie, Tinmar a trimis anul trecut peste graniţe energie în valoare de 140,7 milioane de lei, iar pentru anul acesta şi-a bugetat exporturi de 150 de milioane de lei.

    Sursa: zf.ro

    Acest site folosește cookies, pentru a-ți oferi o experiență cât mai bună. Navigarea siteului înseamnă că ești de acord cu politica de utilizare.